Home > > Mike Quinsey - SaLuSa, 4 April, 2014

SaLuSa, 4 April, 2014

 

 Împreună cu Michael mă bucur că putem încă o dată să vă trimitem mesajele noastre. Chiar şi în adversitate există lecţii de învăţat, şi ele sunt un adevărat test pentru capacitatea voastră de a rămâne concentraţi, indiferent cu ce vă confruntaţi. Problemele care păreau lui Michael să dureze o eternitate, au fost în cele din urmă depăşite şi vă puteţi aştepta la o perioadă de evoluţii interesante. În realitate întârzierea nu are nici o importanţă reală. Ca de obicei au loc atât de multe fără deplina voastră cunoaştere, iar acest lucru este pentru a proteja pe cei implicaţi în schimbări. Lumina este în continuă expansiune şi trezirea a atât de multe suflete este extrem de utilă pentru a o stabili ferm pe Pământ. Procesul de iluminare se desfăşoară într-un ritm rapid, iar cei întunecaţi nu mai pot întârzia venirea lui. Călătoria pentru mulţi dintre voi a fost lungă şi dificilă, dar toată energia şi efortul depus va fi bine meritat. V-aţi adus pe voi înşivă atât de departe prin purul vostru efort şi determinare, şi sunteţi în etapa finală pentru obţinerea Ascensiunii voastre.


Schimbările vin rapid şi au fost în cele din urmă recunoscute a fi responsabile pentru schimbările climatice cu care vă confruntaţi. Schimbări majore au încă loc şi vor continua până când va fi atins un climat mai temperat. În acelaşi timp planeta va continua să fie curăţată de toxine care sunt prezente pe mare şi pe uscat. Cu tehnologiile noastre astfel de sarcini nu prezintă dificultăţi, şi într-un timp relativ scurt Pământul va fi readus la starea sa primară imaculată. Acesta va hurui şi va sălta şi coborî răspunzând la schimbări, şi după ce au fost finalizate se va aşeza intr-o co-existenţă paşnică cu voi. Toate aceste schimbări au fost prezise de eoni de timp, şi aţi fost întotdeauna meniţi de a asista la planul minunat al Mamei Pământ de a-l scăpa de tot ceea ce nu are nici un loc pe noul Pământ.

Fără a cunoaşte fondul multor evenimente care afectează viaţa voastră de zi cu zi, problemele ar părea să fi scăpat de sub control. Totuşi privind la imaginea de ansamblu s-ar putea vedea că energiile benefice sunt în creştere pe Pământ şi stabilesc fundatiile pentru cel nou. Trăiţi cu adevărat venirea schimbărilor care au fost prezise de o lungă, lungă perioadă de timp. Va fi însă o perioadă de o oarecare confuzie până când vă veţi vedea şi vă veţi da seama că schimbările sunt pozitive şi benefice pentru viitorul vostru. Puteţi pune mai mult în seama voastră progresul care a fost făcut, iar noi salutăm şi onorăm pe toţi cei care au făcut acest lucru posibil. Succesul vostru a fost atins în faţa unei mari opoziţii din partea celor întunecaţi. Am ştiut că e posibil, dar cu toate acestea, depindea de cât de dedicaţi sunteţi sarcinilor pe care le aveţi. Poziţia voastră va deveni treptat mai uşoară şi calea de urmat va fi evidentă. Facem desigur tot ce putem pentru a vă încuraja şi a vă ajuta în călătoria voastră.

Suntem în prezent mai aproape de Pământ decât oricând înainte, şi noi monitorizăm evenimentele pentru a ne asigura că nu mai există nici o interferenţă cu cei care lucrează pentru Lumină. Pe măsură ce tot mai mulţi dintre voi s-au obişnuit cu Lumina, aţi găsit modalităţi de a o utiliza care sunt benefice pentru mai multe persoane decât anterior. Nu trebuie să vă limitaţi şi dacă doriţi, Lumina poate fi folosită pentru a beneficia de ea întregul Pământ. Într-adevăr, Mama Pământ are nevoie de sprijinul vostru aşa cum ea se ocupă de schimbările care ii vor permite de asemenea să se ridice în dimensiunile superioare. De-a lungul timpului vibraţiile vor deveni chiar mai inalte, şi viaţa va fi o experienţă încântătoare aşa cum vă veţi bucura de pace veşnică şi armonie. În cele din urmă veţi deveni Fiinţe Cosmice şi veţi călători in Univers dacă asta este dorinţa voastră. Nu există nici un capăt la diferitele experienţe pe care le puteţi avea, şi ca Fiinţe de Lumină veţi fi liberi de cerinţele impuse asupra voastră în prezent în trupurile voastre mai grele. Noi ştim că unii dintre voi sunt îngrijoraţi că veţi pierde contactul cu prietenii şi familia, dar fiţi siguri că orice suflet pe care doriţi să-l contactaţi este doar la un gând depărtare de voi.

În prezent lucrăm din greu pentru a uşura tensiunile pe Pământ, cauzate de evenimentele din Ucraina. Ne vom asigura că chestiunile nu ne vor scăpa din mână, şi sunteţi asiguraţi că pacea va fi menţinută. Timpul războaielor mondiale majore a încetat, şi vom încerca să direcţionam energiile negative aflate in derivă în aşa fel încât să nu cauzeze nici un rău. Fără nici o îndoială aţi observat că maşina de război este de asemenea într-o stare de schimbare, şi eventual forţa de muncă şi materialele vor fi utilizate în scopuri paşnice. Unii vor încerca să ţină de puterea militară, dar aceasta va fi fără nici un rezultat, deoarece a fost deja decretat că războaiele trebuie să înceteze. Împreună cu un nou sistem monetar prosperitatea se va întoarce şi va semnala începutul unei noi ere de pace.

Ca indivizi puteţi să asiguraţi pe cei din jur că pacea totală se va întoarce mai devreme decât v-aţi putea aştepta. Aceasta ne va da posibilitatea de a face o vizită oficială pe Pământ şi de a va duce mai departe în Noua Epocă. Am avut mai multe întâlniri secrete cu oficiali şi acestea vor continua până când va fi în siguranţă pentru noi de a ne dezvălui prezenţa. Asta înseamnă a fi capabili să umblăm printre voi fără a fi atacaţi de către cei care nu pot accepta schimbările care vin. Astfel de suflete vor fi plasate pe o nouă cale într-o dimensiune potrivită cu starea lor de conştiinţă şi punct de evoluţie. Fiţi siguri că toţi vor găsi un loc adecvat în Cosmos, care le permite să-şi continue experienţele care să le dea posibilitatea să evolueze în continuare. Nu există nici o presiune aplicată celor care trăiesc în vibraţiile inferioare deoarece este inevitabil că ei îşi vor ridica în cele din urmă vibraţiile, şi vor urma pe cei care au fost înaintea lor.

Sunt SaLuSa din Sirius şi vă spun că un oarecare haos va avea loc, dar dacă vă uitaţi mai adânc veţi vedea că apare un bine venit model. Lumina este acum energia dominantă şi se extinde în toate domeniile, deci nu aveţi nici un fel de îndoială că un viitor minunat este asigurat. Acesta a fost predestinat de către cele mai înalte puteri cereşti care determină viitorul vostru, şi garantează că vă aduce completă bucurie şi fericire.

Mulţumesc SaLuSa,
Mike Quinsey
Website: Tree of the Golden Light
Preluarea pe alte bloguri este permisă cu condiţia să fie nemodificată şi să fie însoţită de un link la acest blog: http://lumina-ascensiunii.weebly.com/blog.html

Tradus: Blue Light Spirit
Website: Lumina Ascensiuni



Share |