Home > > Kris Won, October 31, 2015

Canalizarea Arhanghelului Mihail prin Kris-Won - October 31, 2015


Salutari tuturor acelora care asista la acest video. Prezenta noastra, ierarhia îngerilor si a arhanghelilor, se gaseste mereu în jurul vostru, de la începutul istoriei omenirii. Daca nu ar fi fost prin ajutorul nostru, rasa omeneasca ar fi umblat pierduta, pentru ca noi suntem acei care insuflam multe din ideile luminoase, pe care într-un anumit fel le au cîteva fiinte omenesti, pentru a face sa înainteze propria omenire.

Suntem de asemenea, mesagerii Vointei Divine, pîna la inimile oamenilor. Cînd spun ‚oameni’, vreau sa spun femei de asemenea, este clar. Este o figura de stil. În aceste timpuri în care un salt mare este asteptat, de loc comun în toate lumile, complet nou în aceasta lume, este cînd prezenta noastra si a altor fiinte necorporale de lumina si de fiinte frati ai vostrii din alte galaxii distante, este mai necesara.
Este foarte frumoasa schimbarea care soseste acum; sunt zorii zilei unei noi ere spirituale. Pîna acolo, vedem vigorînd doar bogatia, aurul, puterea.

Prezenta voastra este mai necesara acum. De ce ? Ca sa ne ajutati sa întelegem, sau ca sa ne eliberam de teama?

Asa cum am spus mai înainte, noi influentam mintile fiintelor omenesti. Exista alte fiinte care fac acelas lucru, însa pentru partea întunecata. Este ceea ce se numeste religia „tentatiilor”. Tentatiile sunt permise de Divin, pentru ca sunt probe care arata daca voi într-adevar mergeti catre Tatal, sau va bucurati înca de toate aceste activitati care va îndeparteaza de Divinitate, care este mostenirea voastra, si de care, de multe ori nu va dati seama. În realitate voi toti stiti, pentru ca este bogatia interioara pe care Dumnezeu o pune în inimile voastre cînd va nasteti – la toti. Voi toti stiti acest lucru. Însa unii fac pe surzii si se lasa influentati de, asa cum am spus, de aceste entitati, care se gasesc aici de asemenea, pentru a face contrapartea noastra.

Noi ne gasim aici, de asemenea cautînd sa va atragem la cei bine, ce este luminos, ce este divin; care este asa cum spun, mostenirea voastra a tuturor, pe care unii o asculta si pe care altii o ignora.

Da, dta. m-ai lasat cu alta (întrebare) : În ce masura suntem fiinte de liber-arbitru? Pentru ca, daca suntem influentati dintr-o parte si din alta parte ...

Exista o mare varietate de lumi, în universul creat. Unele sunt planete cu mai mult liber-arbitru, si altele mai putin. Cînd sufletele se gasesc mai aproape de Dumnezeu, mai putin domneste liberul-arbitru, dat fiind, ca înclinatia naturala a a acestor suflete, este de a face bine. Atunci, aproape toti, în fata la aceleasi alegeri, aleg calea cea mai dragastoasa, calea cu cea mai multa iubire. Cu cît mai întunecata este umanitatea acelei planete, mai multa capacitate are de a alege o parte sau alta, deci, exista mai mult liber-arbitru. Aceasta este una dintre planetele unde exista mai mult liber-arbitru, pentru ca este unde exista mai .... este unde exista mai mult întuneric, mai mult sau mai putin asemanator luminii, aproape de 50%.

Exista suflete foarte vechi care se gasesc în prezent întruchipate, sunt acelea care conduc un pic mai mult evolutia omenirii catre bine, în directia luminii; si dupa aceea sunt sufletele mai noi, care au mai mult de învatat înca, care aleg sa aiba mai multa libertate, pentru ca într-o anumita forma decid sa se însele mai mult. Pentru ca, cine vrrea sa faca bine, alege drumul corect, si cine alege un drum care sa îndepartat de calea luminii si a Adevarului Suprem, alege carea gresita. Facînd o greseala, în consecinta, trebuie sa sufere, pentru ca în acest fel învata ca este mai buna calea binelui. De la dualitate, pentru ca este jocul Divin.

Dumnezeu ar fi putut crea un univers unde toate fiintele sa fi fost bune, toate fiintele sa fi fost asa cum sunt îngerii si arhanghelii, ei se gasesc întotdeauna de partea binelui, si nu au liber-arbitru, pentru ca, mai precis, nu pentru ca Creatorul la luat, dar pentru ca întotdeauna aleg calea binelui; aleg sa asculte vocea lor interioara, care este vocea prin care le vorbeste Dumnezeu însusi. Dumnezeu nu vine si le vorbeste la ureche: - „ Ei, fa acest lucru”, si cu mult mai putin se materializeaza în fata noastra si spune: „ Eu vreau ca tu sa mergi în cutare loc si sa-i informezi de vointa Mea.” Nu este astfel. El vorbeste cu noi prin fiinta noastra interioara, asa cum face prin voi. Totul depinde de nivelul în care tu asculti aceasta voce; totul depinde de cîta atentie îi dai. Asculti sau ignorezi. Aceasta este chestiunea.

Cînd un suflet este tînar, si are dorinta sa experimenteze, sa se joace, alege calea cea mai lunga, prin libera si spontana vointa. Este un drum mai lung, care îl va duce la acelasi scop al unei persoane care alege drumul mai scurt, care este calea unde se asculta aceasta voce interioara, care alege lucrul corect, mai usor.

De exemplu, Kris-Won, cînd el face lecturile sale din registrele Akashice, el invoca arhanghelii de asemenea. Dta. vii, esti prezent cînd esti chemat ?

Ne gasim mereu acolo cînd voi ne chemati, pentru ca conexiunea mentala pe care o avem cu voi este absoluta. Comunicam în mod continuu cu fiintele voastre, si de asemenea cu acelea din alte locuri – nu exclusiv de pe Pamînt, de asemenea în alte dimensiuni.

Ceilalti, din „partea cealalta”, cei din partea întunecata, spunînd astfel, de asemenea se gasesc aici, si în alte locuri si ... sunt mai prezenti acolo unde sunt mai invocati, sau unde ei sunt mai ascultati. Asa este în toate legile universale. Acest lucru se petrece într-un supermarchet, de exemplu, unde un produs pe care persoanele îl cumpara mai mult, de asemenea va fi mai mult comandat furnizorului, pentru ca exista mai multa cerere a acestui produs; deci, acelasi lucru este valabil în lumea spirituala. Unde exista mai multa cerere pentru lumina, asistam mai mult: unde exista un 50%, ne vom gasi noi, si voi fi opozitorii de asemenea.

Prezenta celor doi este necesara pentru ca, este ceea ce construieste evolutia voastra, ceea ce va face sa învatati. Uneori luînd o hotarîre corecta, alteori comitînd greseli. Cei din partea cealalta se gasesc aici pentru ca voi sa gresiti, si sa învatati sa spuneti „nu”. Ascultati vocea interioara a constiintei, si învatati sa spuneti „da”. Deci, a lua calea sigura, este drumul cel mai scurt. Asa este. Aceasta voce se gaseste în inima voastra a tuturor. Cum am spus înainte, toata lumea se naste cu aceasta voce interioara; numai ca, doar unii o asculta, si altii, nu.

Deci, asa cum a spus, ne gasim într-un moment de schimbare, într-un moment în care veti experimenta ceva care nu a mai fost experimentat niciodata; din aceasta cauza prezenta acestor fiinte deja mentionate, este mult mai înalta, pentru ca este necesar ca cei care asculta si decid sa ia calea binelui, sa fie mult mai multi decît cei care nu asculta. Numai atunci lumea se va schimba. Si din acest motiv, se nasc acum atîtea suflete de copii care sunt speciale, pentru ca ele poarta cu ele aceasta hotarîre de a auzi constiinta lor interioara, si de a actiona de acord cu aceasta voce devenind participanti, creatori ai acestei noi lumi care se gaseste pe cale de a veni.

Bine, pîna în prezent ati facut mici decizii, dar în curînd va trebui sa faceti mari; deoarece, pentru ca sa vina o schimbare mare, este necesar sa luati de asemenea o decizie mare. Daca decizia pe care trebuie sa o luati, este mica, putin va schimba situatia. Daca exigenta este mai mare, atunci trebuie sa fie o decizie foarte angajata, si acest lucru va fi cerut tuturor acelora care vor într-adevar sa ajute pentru ca aceasta epoca de lumina sa vina.

Sa fiti participanti în mod efectiv pentru a accepta ceea ce trebuie sa faceti, orice ar fi. Uneori nu va fi usor; însa toti vor simti în interiorul lor ceea ce este mai bine, care este calea cea mai adecvata pentru a ajuta aceasta schimbare, pe care în prezent ei încep sa o experimenteze.

Multumesc.

Asa cum am spus, suntem mereu, si acum, mai mult ca niciodata. Foarte bine, În alta zi eu voi veni cu mai multe informatii, este speranta noastra ca aceste cuvinte au ajutat pe multi sa ia o decizie de a da acest pas, care poate fi dificil, însa important, si ca toata lumea sa puna grauntele sau de nisip, pentru a ajuta ca aceasta schimbare sa se faca.

Sursa: Arhanghelul Mihail
Canal: Kris-Won

Traducere: Star Child









Share |